Au apărut pepenii de toamnă și a treia cultură de castraveți

Publicat: 12/09/2024, 23:32

Toamna blândă și caldă lasă loc legumelor și fructelor să se coacă și de trei ori pe an. Așa se face că până în octombrie vom putea mânca pe pepeni. Am fost obișnuiți că sezonul lor se încheie în august. Și castraveții se fac chiar acolo unde agricultorii s-au îngrijit de culturi.

„E atât de dulce și de crocant. Vă spun că e mai bun ca cel din vară”, spune un client. Fermierii și-au dat seama că vremea îi ajută să câștige, așa că în vară au mai pus un rând de pepeni care au avut timp să adune dulceață.

„Sunt foarte dulci, s-au copt în timp, au alt gust. Prețul este totuși destul de piperat pentru că nu sunt atât de mulți pepeni de toamnă pe piață. Fermierii cer în jur de 2 lei pe kilogram. Eu am contract cu market-urile, cu ei trebuie să ai o continuitate, să mergi până la capăt”, explică un comerciant.

Și pepeni galbeni s-au copt în mai multe tranșe, mai ales că cei de vară s-au stricat din cauza temperaturilor ridicate.

„Se vede că e ajuns la maturitate. E portocaliu, are culoarea lui specifică și uitați, miezul e galben-portocaliu. Noi încercăm să prelungim sezonul cât se poate de mult, să aibă fiecare, sa fie marfă, să fie din belșug și fructe, și pepeni și de toate în tot acest timp”, povestește alt comerciant.

În județul Galați, a treia tranșă de castraveți se anunță una foarte bogată – cu salată, ridichi, spanac, ceapă. Ciclul nu s-a terminat mai repede, sub presiunea temperaturilor și a secetei, a rămas mai mult loc pentru ciclul doi și chiar ciclul trei. Vorbim aici, sigur, de mai multe specii horticole, culturi, dar în Clisura Dunării, fructele s-au copt mult prea repede și nu au apucat să se dezvolte.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...